Tenismena bătută de tată, scrisoare către Federaţie: Am meritat să fiu lovită. A vrut să mă pedepsească pentru că nu am jucat destul de bine

Tenismena Andrada Surdeanu, lovită de tatăl ei pentru că “nu a jucat bine și nu a avut o atitudine bună”, a trimis o scrisoare Federației Române de Tenis. Tânăra de 16 ani a explicat în amănunt incidentul petrecut la turneul ITF din Israel.

Tenismea continuă să se învinovățească, încercând să-și apere părintele. „Am meritat să fiu lovită. Nu am jucat destul de bine”, se arată în scrisoare, conform ziarului Adevărul.

Scrisoarea Andradei Surdeanu  a fost adresată Federației de Tenis și ea a ajuns şi la autorităţile israeliene. Acestea au decis marţi eliberarea antrenorului şi tatălui fetei.

Externe - 02 dec, 08:21

Statele Unite lucrează „activ” la încetarea focurilor dintre Israel și Hamas: „Nu suntem încă acolo”

Iată integral textul scrisorii:

Subsemnatul Surdeanu Andrada Ioana, născută pe 01.01.1998, vreau să declar următoarele

Pe data de 31.11.2014, am plecat în Israel împrenă cu tatăl meu şi cu Ilona Ghioroaie la două turnee de tenis, primul fiind în Haifa şi cel de-al doilea în Kiyrat Shmona. La cel de-al doilea, „Marshall Open”, joi, 27.11.2014, în ziua sferturilor de finală, după meciul meu de simplu în care nu am jucat destul de bine şi nu am avut o atitudine bună în ultimele 3 ghemuri, tatăl meu Surdeanu Gabriel Lucian, la sfârşitul meciului, fiind supărat mi-a cerut ca pedeapsă să îi dau telefonul mobil. Nu am vrut iniţial să îl dau, dar într-un final i l-am dat, dar din păcate el l-a scăpat pe jos şi s-a enervat şi mai tare, lucru care a dus la ridicarea lui de pe scaun, împingându-mă în spatele terenului unde m-a lovit peste faţă şi din greşeală peste nas. Apoi a început să-mi curgă sânge şi am ieşit afară din balon şi m-am aşezat pe scaun, aşteptându-l pe medic, care era la masă, după ce tatăl meu mi-a spus să merg la acest medic.

Când m-am dus la medic, acolo erau oficialii turneului, care după ce mi-au dat gheaţă, m-au trimis la mall împreună cu Radu Ilincuţ să mă liniştesc. La întoarcerea de la mall, arbitrul Dima Leifman m-a chemat într-o încăpere unde erau cu toţi arbitrii şi un poliţist. Domnul poliţist a început să-mi pună întrebări legate de relaţia mea cu tatăl, dacă s-a mai întâmplat în trecut şi am spus că nu, apoi arbitrii au început să vorbească între ei în limba israeliană şi singurul cuvânt pe care l-am înţeles a fost Dockici (n.r. – fostă jucătoare de tenis, bătută de tatăl ei).

Apoi, un antrenor de la bază a vorbit mai mult cu mine în legătură cu incidentul, eu explicându-i că tatăl meu nu este aşa şi a fost doar o scăpare, iar el insista că nu este ceva normal şi că e doar începutul. După ceva timp, arbitrul oficial şi cu fizioterapeutul m-au dus spre maşina lor şi când m-am urcat în maşină, i-am întrebat unde merg şi aceştia mi-au spus că mergem la poliţie. În drum spre poliţie am văzut o maşină de poliţie cu gratii la geamurile din spate prin care se vedea tata trist şi imaginea aceasta mi-a rămas şi îmi va rămâne imprimată în minte.

Ajunşi la poliţie, ne-am aşezat la o masă unde se afla poliţistul care mi-a pus întrebări la baza sportivă. Acesta a vorbit cu arbitrul şi au început să scrie o declaraţie în limba ebraică, pe care mi-a tradus-o domnul Dima în engleză. Din ce mi-a tradus el, nu a părut nimic exagerat, dar nu ştiu dacă a fost şi adevărat.  După acesta mi-au spus să semnez, am semnat şi am trecut câteva date despre mine.

La final, arbitrii şi poliţistul mi-au spus să stau calmă că îl vor reţine doar pentru noaptea aceea şi de atunci nu l-am mai văzut. După ce am văzut că nu vine nici a doua zi la hotel, am intrat în panică, am abandonat semifinala de dublu pentru că tremuram şi nu mă puteam concentra la joc, gândindu-mă la tata. Am aşteptat în ziua aceea un semn de la avocată dacă pot vorbi cu el şi nu am avut voie.

Noi ne-am întors în ţară cu ajutorul Ambasadei şi a consulului României, iar tata a rămas în arest în penitenciarul Zimon, de acolo.

Vă rog frumos, dacă puteţi face ceva să îl putem aduce pe tata înapoi acasă.