Om al lui Voiculescu, propus membru în CNA. Georgică Severin: Candidatura nu poate fi luată în considerare

Om al lui Voiculescu, propus membru în CNA. Georgică Severin: Candidatura nu poate fi luată în considerare
foto: jurnalul.ro

Șeful Biroului de presă al Partidului Conservator, Marius Epure, a fost propus membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului de Camera Deputaţilor, informează Mediafax.

Marius Epure este şi membru supleant în Consiliul de Administraţie al TVR, tot din partea PC.

Pe de altă parte, la începutul şedinţei comisiilor de cultură reunite ale celor două Camere,  preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a explicat că această candidatură nu poate fi luată în considerare deoarece este propusă doar de Partidul Conservator şi nu de Camera Deputaţilor, relatează Mediafax.

Comisiile parlamentare de cultură s-au reunit, miercuri dimineaţă, pentru a audia candidaţii propuşi ca membri în CNA de către Preşedinţie – Narcisa Iorga şi Guvern – Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu, acesta fiind sigurul punct de pe ordinea de zi a şedinţei.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi patru noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`