Presa arabă: Muammar Gaddafi este grav bolnav, ar fi dispus să predea puterea

Presa arabă: Muammar Gaddafi este grav bolnav, ar fi dispus să predea puterea

O sursă din armata libiană a declarat că este probabil ca liderul libian Muammar Gaddafi să renunțe la poziția sa și să predea puterea ministrului justiției, Mohamed Al-Gamoudi, deoarece aceste este “foarte bolnav”, anunță agenția Al Bawaba.

Potrivit sursei precizate, Gaddafi a avansat o singură condiție pentru plecarea sa din Libia, mai exact “încetarea imediată a focului și retragerea trupelor NATO”. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, Gaddafi și familia sa ar putea părăsi țara.

Alte canale media arabe au confirmat parțial afirmațiile făcute de Al Bawaba, anunțând că două avione Airbus au aterizat la Tripoli, în unul se afla o delegație guvernamentală, iar celălalt era gol. Se presupune că Muammar Gaddafi și familia sa vor pleca spre Venezuela.

Decizia privind retragerea lui Gaddafi de la putere ar fi fost luată în urma negocierilor emisarilor săi cu reprezentanți ai rebelilor pe insula Djerba, sud-estul Tunisiei.

Convorbirile din Tunisia au fost confirmate de fostul ministru iordanian de externe Abdel-Elah-al-Khatib, numit de ONU pentru a negocia încetarea conflictului din Libia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)