Oficial bulgar: Anunțul opririi proiectului gazoductului South Stream este un bluff al lui Vladimir Putin

Oficial bulgar: Anunțul opririi proiectului gazoductului South Stream este un bluff al lui Vladimir Putin
Foto: novinite.com

Martin Dimitrov, vicepreședintele Comisiei pentru energie din Parlamentul bulgar, susține că anunțul lui Vladimir Putin de a renunța la proiectul gazoductului South Stream este „un bluff”, „o mișcare tactică” prin care Rusia vrea să determine Bulgaria să se opună Comisiei Europene, astfel încât deznodământul să fie exact construirea South Stream.

„Ei nu ar renunța niciodată la proiectul gazoductului South Stream. O posibilă redirecționare a conductei prin Turcia ar face proiectul de doua-trei ori mai scump și, în consecință, imposibil din punct de vedere economic, nu doar ineficient. O asemenea conductă există deja – este Blue Stream, care trece prin Turcia și nu poate fi umplută”, a afirmat Dimitrovm, citat de Novinite.

„Așteptați doar și vedeți cum va provoca isterie în Bulgaria această mișcare a Moscovei, cu un număr de oameni care vor soma autoritățile să accepte orice propunere a Rusiei deoarece altfel țara ar înregistra pierderi”, a mai spus Martin Dimitrov.

Preşedintele rus a dat vina pe Uniunea Europeană pentru eşuarea proiectului de 40 de miliarde de dolari şi a spus că Rusia va trimite gazul său în alte zone ale lumii.

Proiectul South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, urma să transporte gaze ruseşti către centrul Europei, pe o rută care ar fi ocolit Ucraina. Vladimir Putin vrea să oprească însă construcţia gazoductului după ce Bulgaria nu şi-a dat acordul, iar Comisia Europeană a apreciat că proiectul încalcă legislaţia Uniunii Europene în domeniul liberei concurenţe.

„Credem că atitudinea Comisiei Europene nu a fost constructivă, nu a ajutat la implementarea acestui proiect. Mai mult decât atât, observăm că încearcă să pună piedici, să obstrucţioneze acest proiect. Ei bine, dacă Europa nu îşi doreşte implementarea acestui proiect, nu vom face asta şi vom redirecţiona resursele noastre energetice în alte părţi ale lumii”, a spus Vladimir Putin.

Turcia face parte din acele părţi ale lumii menţionate de Putin. Liderul de la Kremlin a anunţat că reduce preţul gazelor pentru această ţară cu şase la sută. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan i-a cerut şi o altă favoare, dar pentru tătarii din Crimeea.

„Am discutat situaţia tătarilor din Crimeea în detaliu. Legat de acest subiect, Putin a spus că are o atitudine pozitivă şi este dispus să ofere tătarilor din Crimeea drepturi maxime, pe care nu le-au avut înainte„, a spus la rândul său, președintele turc.

Cei doi preşedinţi au semnat mai multe acorduri comerciale şi au anunţat că vor să dezvolte relaţiile economice, în ciuda diferenţelor de opinie legate de politicile internaţionale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină