Un număr de 15 persoane au fost arestate vineri seara la Ferguson în timpul unor noi manifestaţii împotriva exonerării unui poliţist alb care a ucis în august un tânăr de culoare neînarmat, a anunţat poliţia, citată de AFP.
Aceste arestări au avut loc după ce manifestanţii au forţat un centru comercial din Saint Louis să se închidă pentru două ore în plină campanie de reduceri de preţuri cu ocazia „Black Friday”, cerând un boicot în memoria tânărului ucis.
„Poliţia din Ferguson le-a cerut manifestanţilor să părăsească străzile. Unii au ignorat avertismentele. Ei au fost arestaţi”, a explicat poliţia, care a precizat ulterior că 15 persoane au fost arestate.
Noile proteste de vineri au fost în general paşnice, însă Ferguson şi alte oraşe americane s-au confruntat cu manifestaţii uneori violente după decizia de luni a unui mare juriu din Missouri de a nu-l pune sub acuzare pe poliţistul Darren Wilson, care l-a împuşcat mortal pe Michael Brown, în vârstă de 18 ani, în august.