Doi români au descoperit o nouă activitate electrică a creierului, aflată dincolo de linia izoelectrică, asociată până în prezent morții cerebrale și sfârșitului.
„Totul a început în 2011, la Clinica de Chirurgie 1, în secția profesorului Natalia Hagau, în timpul unei înregistrări EEG la un pacient de aproximativ 40 de ani într-o comă foarte profundă, în urma unui stop cardiorespirator. Pacientul fusese resuscitat, se afla de două luni în comă și făcea crize epileptice pentru care i se administrau medicament. Analiza indica o așa-numită linie izo-electrică despre care până atunci s-a crezut că este capătul drumului. Linia izoelectrică nu înseamnă că neuronii corticali sunt morți, ci că pot fi doar silențioși”, povestește medicul neurolog Bogdan Florea, cercetător la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”, la Institutul de Cercetare Imogen, pentru Ziar de Cluj.
Cercetările au fost continuate în laboratorul din Montreal, singurul din lume în care se fac asemenea înregistări pe animale vii, cu așa numiții electrozi parenchimatoși.
Studierea cazului a fost punctul de plecare a unui protocol de studiu efectuat la Universitatea din Montreal, în laboratorul de neuro-fiziologie condus de profesorul brașovean Florin Amzica, cel mai mare specialist în neurofiziologia comei din lume. Alături de un alt specialist, Daniel Kroeger, care studiază în prezen la Harvard, profesorul de la Montreal a studiat pe animale în comă fenomenul relatat de medicul Florea.
Descoperirea a fost atestată de specialiștii canadieni și publicată de revista PLOS, publicația cu cea mai mare expunere în format electronic din lume.