Prețul petrolului a scăzut după ce cartelul producătorilor de petrol OPEC a decis, în cadrul unei întâlniri desfășurate joi la Viena, să nu reducă producția, relatează BBC News.
Abdallah Salem el-Badri, secretarul general al OPEC, a declarat că nu vor încerca să susțină creșterea prețurilor prin reducerea producției.
“Are loc un declin al preţurilor. Acest lucru nu înseamnă că noi ar trebui să ne grăbim şi să facem ceva”, a anunțat el-Badri.
În urma anunțului OPEC, ţiţeiul Brent a scăzut sub 72 de dolari pe baril, atingând niveluri similare cu cele înregistrate în august 2010.
Cei 12 membri ai OPEC au decis să menţină producţia de petrol la 30 de milioane de barili pe zi, aşa cum s-au înţeles în decembrie 2011.
“Nu dorim să creăm panică. Dorim să vedem piaţa, să vedem cum se comportă piaţa, deoarece declinul preţurilor nu reflectă o schimbare fundamentală”, a precizat el-Badri.
Preţurile la ţiţei au scăzut cu 30% începând cu luna iunie datorită unei cereri globale în declin şi a unei producţii de petrol în creştere în SUA.
Scăderea preţurilor la petrol a fost o cauză de îngrijorare pentru câţiva dintre membrii cartelului petrolier deoarece majoritatea lor au nevoie de un preţ de peste 80 de dolari pe baril pentru a echilibra bugetele guvernelor lor, în timp ce unii au nevoie de preţuri care depăşesc chiar 100 de dolari pe baril.
“Arabia Saudită şi statele din Golf pot rezista pentru o vreme”, a declarat Simon Wardell, expert în energie la Global Insight.
“Ei deţin suficiente fonduri pentru a menţine un preţ scăzut al petrolului. Işi pot securiza bugetele fără un preţ mai mare la petrol”, a mai spus Wardell.
Nici piețele globale nu s-au aşteptat ca OPEC să facă prea multe la această întâlnire.
Pe de altă parte, analiștii au considerat că membrii OPEC ar putea să îşi asume un angajament pentru a reduce excesul de producţie înregistrat peste plafonul existent.
Totuși, conducerea OPEC prevede că anul viitor oferta de petrol provenit din afara cartelului va creşte mai mult decât o va face cererea.
Acest lucru ar constrânge grupul şi mai mult şi ar intensifica presiunea existentă asupra preţurilor.
Unii analişti sugerează că menţinerea producţiei de petrol la acelaşi nivel face parte din strategia unor jucători care doresc să îşi menţină dominaţia pe piaţa globală a petrolului, în contextul în care producţia de petrol de şist înfloreşte tot mai mult în Statele Unite.