Mehedinți: Doi muncitori care lucrau la canalizare au murit, după ce au fost prinși sub un mal de pământ

Mehedinți: Doi muncitori care lucrau la canalizare au murit, după ce au fost prinși sub un mal de pământ
Foto: jurnalul.ro

Doi muncitori care lucrau la canalizarea localității Buicești, județul Mehedinți, au murit, miercuri, după ce au fost prinşi sub un mal de pământ, pompierii intervenind timp de câteva ore pentru scoaterea acestora, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat că cei doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani, lucrau miercuri dimineaţă la canalizarea localităţii, când au fost prinşi sub un mal de pământ care s-a surpat.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au încercat să îi scoată la suprafață pe cei doi, intervenția fiind dificilă întrucât unul dintre muncitori a fost prins sub pământ până la gât, iar cel de-al doilea se afla la o adâncime de aproximativ doi metri.

Cei doi muncitori au fost scoși după aproximativ două ore, însă cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi care au ajuns la faţa locului nu i-au mai putut salva, fiind declarat decesul.

Victimele erau angajate la o firmă care realizează lucrările la canalizarea localităţii.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”
16:30 - Tiberiu Boşutar, deputat-ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții