Angajamentul NATO făcut în 2008, la summitul de la Bucureşti, privind posibilitatea admiterii Ucrainei şi Georgiei intră în contradicţie cu logica securităţii în Europa, consideră Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.
„În anul 2008, cu mult înainte de venirea la putere a lui Petro Poroşenko, Alianţa Nord-Atlantică a decis, la presiunile Statelor Unite, să includă o frază conform căreia Ucraina şi Georgia vor adera într-o zi la NATO. Consider că această decizie este cea mai distructivă pentru sistemul de securitate european, intrând în contradicţie cu procesul politic şi diplomatic din ultimii ani”, declară Riabkov, relatează AFP.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că angajamentul asumat la summitul NATO de la Bucureşti, privind perspectiva aderării Ucrainei, continuă să fie valabil.
„Uşa rămâne deschisă. În timpul summitului de la Bucureşti am decis că Ucraina va putea deveni membru al NATO. Această decizie este valabilă în continuare dacă Ucraina îndeplineşte criteriile de aderare”, a afirmat Stoltenberg.