Un nou echipaj, care o include pe prima italiancă astronaut, a ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (VIDEO)

Un nou echipaj, care o include pe prima italiancă astronaut, a ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (VIDEO)
Foto: esa.int

Trei noi membri ai Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), printre care se află şi prima femeie astronaut din Italia, au ajuns luni la bordul avanpostului orbital, cu ajutorul unei rachete Soyuz, transmite Reuters.

Racheta a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la bordul capsulei aflându-se viitorul comandant al ISS Terry Virts, din partea NASA, comandantul capsulei Soyuz Anton Shkaplerov, din partea agenţiei spaţiale ruse, şi Samantha Cristoforetti, aflată la prima misiune în spaţiu, din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Racheta a decolat duminică, la ora 21.01 GMT (23.01, ora României).

Şase ore mai târziu, capsula Soyuz s-a conectat la modulul rusesc al ISS, în timp ce zbura la circa 418 kilmetri altitudine, deasupra Oceanului Pacific.

Staţia spaţială, un laborator de cercetare în valoare de 100 de miliarde de dolari, a avut un echipaj mai mic începând din 9 noiembrie, când cosmonautul rus Maxim Suraev, astronautul ESA Alexander Gerst şi americanul Reid Wiseman au revenit pe Pământ după o misiune în spaţiu de cinci luni şi jumătate.

La bordul ISS rămăseseră doar trei astronauţi – ruşii Elena Serova şi Alexandr Samokutiaev şi americanul Barry Wilmore.

Noul echipaj are o misiune de şase luni, ce va include şi trei ieşiri în spaţiu pentru a pregăti ISS pentru primirea noilor vehicule spaţiale comerciale americane, care ar trebui să înceapă să transporte echipajele de astronauţi către şi dinspre staţie în 2017.

Samantha Cristoforetti, în vârstă de 37 de ani, pilot de avion în armata italiană, a respins întrebările presei în legătură cu faptul că este prima femeie astronaut din Italia.

„Nu am făcut nimic special ca să fiu prima italiancă în spaţiu. Am vrut să zbor în spaţiu şi s-a întâmplat să fiu prima”, a declarat Cristoforetti, în limba rusă, în cadrul unei conferinţe de presă transmise pe internet, din Kazahstan, înainte de lansarea pe orbită a capsulei Soyuz.

Prima italiancă astronaut, la bordul ISS

Urmăriți B1TV.ro și pe
`