„Nu mai am cuvinte pentru acest meci minunat. Am fost antrenorul lor şi au fost şi astăzi alături de mine. Merităm să fim pe locul pe care suntem. Le voi da un pahar de bere şi mergem mai departe. Din păcate, pentru că aş fi dorit să duc la bun sfârşit acest campionat, nu s-a putut. Poate se va putea altă dată. Mulţumesc că am avut şansa să antrenez această echipă minunată. Le mulţumesc celor de la Piatra Neamţ că mi-au dat şansa să vin aici să antrenez. Nu s-a mai putut, de acum o lună, le-am spus că voi încerca să fiu alături de ei, le-am promis că până pe 6 decembrie voi fi aici, dar nu am mai putut. Important este că echipa este pe locul doi şi calificată în sferturile Cupei”, a declarat Miriuţă.
El a spus că le-a comunicat decizia de a pleca în urmă cu mai multe zile unor jucători importanţi, ceilalţi componenţi ai lotului aflând informația duminică.
„Mă duc în Ungaria la Gyor, să fac performanţă, îmi voi face treaba în continuare şi le voi ţine pumnii celor de la CFR Cluj. Am luat decizia acum o lună de zile. Am semnat cu Gyor pe doi ani şi jumătate”, a adăugat Miriuţă.
Vasile Miriuţă a preluat echipa CFR Cluj în decembrie 2013, după ce antrenase timp de şase luni formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ.