Sport
Piltotul britanic Lewis Hamilton de la Mercedes a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, devenind astfel pentru a doua oară în carieră campion mondial de Formula 1, după ce a mai reuşit această peformanţă în 2008, când era la McLaren, informează Mediafax.
Piloţii echipei Williams, brazilianul Felipe Massa şi finlandezul Valtteri Bottas, s-au clasat pe locurile 2, repsectiv 3 pe circuitul Yas Marina.
Australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) a fost al patrulea, britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes) a ocupat locul cinci.
Cu probleme tehnice încă din turul 25/55, când a pierdut sistemul ERS, germanul Nico Rosberg (Mercedes), rivalul lui Hamilton la titlul mondial, a trecut linia de sosire pe locul 14.