Patru deputaţi, sancționați cu 10% din indemnizaţie pentru conflict de interese, pe o perioadă de 3 luni

Patru deputaţi, sancționați cu 10% din indemnizaţie pentru conflict de interese, pe o perioadă de 3 luni

Deputaţii Kerekes Karoly, Longher Ghervazen, Marian Neacşu şi Mate Andras-Levente au fost sancţionaţi, miercuri, cu 10% din indemnizaţie pe o perioadă de 3 luni pentru încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al conflictului de interese.
„Comisia juridică ne-a făcut o propunere, conform Legii 96, care prevede o sancţiune de 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maxim 3 luni. Am propus Biroului Permanent – domnul Marian Neacşu, care era vizat, s-a abţinut, nu a participat la vot – şi cu 9 voturi «pentru» şi două abţineri, propunerea a fost acceptată: 10% pe trei luni începând cu noiembrie, decembrie, ianuarie 2015 pentru toţi”, a precizat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit Mediafax.

ANI a transmis Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care a solicitat să i se comunice măsurile dispuse în cazul celor patru deputaţi cu privire la care au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictului de interese.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)