Klaus Iohannis a vorbit pentru prima dată de sprijinul Angelei Merkel la alegerile de duminică. Candidatul ACL la prezidenţiale a prezentat jurnaliştilor de la Adevărul o scrisoare de la cancelarul german prin care aceasta îi transmite că speră într-o victorie a alianţei sale la prezidenţiale.
Cancelarul german i-a transmis lui Klaus Iohannis că îi urează determinare şi energie în campanie, şi a adăugat că speră într o victorie a Alianţei Creştin Liberale la alegerile de duminică.
„Stimate domnule Johannis,
Am aflat cu bucurie de candidatura dumneavoastră la alegerile prezidenţiale din România, pe 2 noiembrie. Cetăţenii români regăsesc în dumnevoastră o serie de virtuţi, care în Europa sunt apreciate în mod deosebit. În calitate de primar al Sibiului aţi dovedit competenţe administrative şi un spirit european autentic. Prin aderarea PNL la Partidul Popular European şi prin asocierea cu PDL veţi construi o forţă puternică a clasei mijlocii. Vă doresc multă determinare şi multă energie şi sper să aveţi succes şi dumneavoastră şi Alianţa Creştin-Liberală.
Cu multă prietenie,
Angela Merkel”, i-a scris cancelarul german, prezidențiabilului ACL.
Documentul a fost primit de candidatul ACL pe 28 octombrie. Acesta susţine însă că nu a făcut-o publică pentru a nu epata. Klaus Iohannis a vorbit despre sprijinul Angelei Merkel în contextul în care fusese întrebat despre relaţia contracandidatului său, Victor Ponta, cu Angela Merkel.
Foto: Adevarul.ro