Klaus Iohannis a declarat, marți, în confruntarea cu premierul Victor Ponta, că în calitate de președinte nu va accepta imunitatea parlamentarilor în cazuri penale, adăugând că va garanta independența justiției și statul de drept.
„Domnule Ponta, am citit stenogramele, s-a discutat chestiunea și dumneavoastră și PSD ați fost împotrivă. E inadmisibil să avem parlamentari care nu pot fi anchetați pentru că PSD votează împotriva anchetării lor. În calitatea mea de președinte, voi garanta independența justiției și statul de drept. În ce privește DNA, CSM, ANI și imunitate, în ultimii ani unele lucruri au mers bine, altele destul de prost. A mers bine independența justiției și consolidarea statului de drept. DNA, și în ultimele săptămâni, a dus noi și noi cazuri de corupție la lumina zilei. Voi lua toate măsuile care se impun pentru ca acest demers să continue, să facem curățenie”, a declarat Iohannis.
„În ce privește ANI, cred că trebuie îmbunătățit mersul lucrurilor, avem legislații incompatibile. Este bine să se consolideze ANI, iar legislația să fie unificată. La imunitate, la art. 92 citim că președintele are imunitate. Acest lucru mi se pare că este un lucru la care putem renunța. Voi solicita comisiei care se ocupă de revizuirea Constituției să renunțăm la o imunitate totală a președintelui, nu are nevoie de așa ceva. Doar pentru chestiuni politice, nu în fapte penale”, a mai spus candidatul ACL la prezidențiale, la Realitatea TV.
„Parlamentarii pot avea protecție pentru vot și opinie publică, dar nu pentru alte fapte. Aceste lucruri trebuie radical schimbate, trebuie înlesnită întreaga procedură și parlamentarii să poată fi anchetați ca orice cetățean”, a completat acesta.
„Spre deosebire de vorble goale, eu pot garanta cu fapte: actualul sef al DNA a fost propusa de mine. Presedinta ICCJ a fost votata inclusiv de ministrul Justitiei. Tot ce eu am facut ca premier, voi face ca presedinte”, a spus Ponta.
„Ceea ce trebuie sa scapam in continuare e discursul dublu, demagogie. Ii reamintesc dl Iohannis ca dl Vosganian e in aceasta situatie, Victor Paul Dobre, senatorul Akos Mora declarat incompatibil si e in Parlament. La fel dl Chiuariu”, a mai spus premierul.