Cei doi candidaţi la preşedinţie, premierul Victor Ponta, din partea PSD, şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, din partea ACL, se confruntă în prima dezbatere televizată înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale.
Dezbaterea are loc în studioul Realitatea TV şi este transmisă în direct de toate posturile de ştiri.
Iată în continuare principalele declaraţii ale celor doi candidaţi:
VOTUL DIN DIASPORA
Ponta – Toţi românii din diaspora vor putea vota (Detalii AICI)
Iohannis – Domnule Ponta, aţi organizat execrabil alegerile, aţi suprimat dreptul la vot. Dumneavoastră ar fi trebuit să demisionaţi, nu domnul Corlăţean
Ponta – Vorbiţi ca domnul Băsescu. Iohannis – Nu eu am făcut pact cu domnul Băsescu
Iohannis – Nu am fost nici la Cernăuţi, nici la Chişinău
Ponta – Conform deciziilor în vigoare ale Curţii Constituţionale, orice modificare legislativă în timpul procesului electoral, poate fi motiv de anulare a alegerilor. De aceea noi nu am putut suplimenta prin lege secţiile de vot, decizia aparţine Biroului Electoral Central (Detalii AICI)
Iohannis – Aţi găsit timp de multe vizite în străinătate, de unde aţi avut bani? V-aţi dus şi le-aţi cerut portofelul?
Ponta – Când aţi fost la mine în biroul de prim ministru eraţi politicos, vă rog să vorbiţi politicos
Iohannis – Domnule Ponta, ne tot spuneţi multe lucruri, oamenii din diaspora aşteaptă fapte
Moderatorul Rareş Bogdan, către Ponta, după ce acesta l-a întrerupt pe Iohannis în mai multe rânduri: Aici eu sunt moderatorul, dumneavoastră sunteţi la Palatul Victoria
Ponta: Dacă românii din diaspora nu vor putea vota, eu voi fi vinovatul, să fie mulţumit domnul Iohannis
Iohannis: Când voi fi preşedintele României, voi merge şi la Chişinău şi la Cernăuţi
Ponta: Sunt un susţinător pentru 2016 al votului prin corespondenţă şi al votului electronic
Iohannis: PSD a fost ferm împotriva votului electronic atunci când s-a discutat proiectul de revizuire a constituţiei
Ponta: Vă rog să nu mai ridicaţi tonul, nu suntem aici slugile dvs. Când aţi fost la mine în birou, aţi fost cuminte
Iohannis: la Palatul Victoriei aveţi biroul dvs, aici biroul este ţara, vă solicit un minim respect (Detalii AICI)
CORUPŢIA
Iohannis – Voi garanta independenţa Justiţiei şi a statului de drept
Ponta – Spre deosebire de vorbele goale, eu garantez cu fapte. Şefa DNA, şefa Înaltei Curţi, au fost propuse de mine. Ce am făcut ca premier, voi face şi ca preşedinte, să garantez independenţa justiţiei şi profesionalismul
Ponta – Să nu îi păcălim pe oameni cu lozinci. Preţedintele are azi imunitate ca şi parlamentarii
Iohannis – Această Constituţie nu satisface nevoile anului 2014
Iohannis: Toţi care au încălcat legea, din orice partid, să plătească
Iohannis: Referitor la evenimentele din 2012, Curtea Constituţională a constatat că procedurile au fost legale
Ponta: Dacă voi fi preşedinte, nu voi mai fi şef de partid, ca Traian Băsescu
Iohannis: Voi avea o relaţie instituţional corectă cu oricine va fi prim ministru
Ponta: Corupţia trebuie combătută nu numai la adversarii politici. Puteţi să-l rugaţi pe domnul Chiuariu să nu mai fie în Parlament… Cred că există coruţie în toate partidele
Iohannis: Rămâneţi dumneavoastră premier şi eu preşedinte, e bine aşa (Detalii AICI)
Iohannis:De ce minţiţi pensionarii că o să le tai pensiile?
Ponta: Cei de care v-aţi înconjurat au tăiat pensiile. Este cazul domnului Predoiu
Iohannis: Garantez că nu se vor tăia pensii cât voi fi preşedintele României
Ponta: Nu există pensii de 300 de lei în România, de ce spuneţi că soacra dvs are pensie de 300 de lei? Iohannis: Am spus aproximativ (Detalii AICI)
Ponta: Vă rog să îi cereţi scuze soţiei mele pentru ce aţi scris în ziarul dvs de campanie
Iohannis: Asa cum dvs nu ati trimis echipa sa filmeze casa parintilor mei, nici eu nu am trimis pe nimeni…
Iohannis: Dacă în această campanie am lezat pe cineva cu afirmaţiile mele şi acestea au fost false eu îmi cer scuze (Detalii AICI)
TAXE ŞI IMPOZITE
Iohannis: Guvernul ponta a introdus foarte multe taxe noi. PNL şi cu mine suntem de părere că avem nevoie de relansare fscală
Ponta: Eu vreau să fie domnul Tăriceanu prim ministru
Iohannis: Cei de la FMI sunt îngrijoraţi pentru că avem un Guvern ineficient
POLITICA EXTERNĂ
Iohannis: Nu trebuie să reinventăm nimic în zona politicii externe. Nu e nevoie de nici o nouă axă Bucureşti – China, trebuie să dovedim că suntem oameni serioşi
Ponta: Parteneriatul strategic cu SUA este un lucru bun, în continuare suntem un partener serios în NATO. România trebuie să dezvolte un rol mai important şi pentru prietenii şi vecinii noştri
Ponta: Am văzut la dumneavoastră foarte multă poleială şi nimic pe dinăuntru. Proiectul meu este legat de USL. Aveţi vreun moment de vinovăţie pentru ruperea USL?
Ponta: Am văzut la dumneavoastră foarte multă poleială şi nimic pe dinăuntru. Proiectul meu este legat de USL. Aveţi vreun moment de vinovăţie pentru ruperea USL?
Iohannis: Eu am vrut să fiu vicepremier pentru că Guvernul a funcţionat prost
Emisiunea s-a încheiat după mai bine de o oră şi jumătate de dezbatere.