Premierii din Serbia şi Albania, Aleksandar Vucici şi Edi Rama, au avut un schimb dur de replici pe tema Kosovo.
Vucici s-a enervat, în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia vizitei lui Edi Rama la Belgrad, și a denunțat o „provocare” propunerea de recunoaștere a „realității ireversibile” a independenței Kosovo.
„Nu mă aşteptam la această provocare din partea domnului Rama, să vorbească despre Kosovo, pentru că nu văd legătura lui cu Kosovo. Trebuie să îi răspund, pentru că nu voi permite nimănui să umilească Serbia la Belgrad”, a spus Vucici, citat de AFP.
„Potrivit Constituţiei, Kosovo face parte din Serbia, nu are nicio legătură cu Albania şi nu va avea niciodată. Sarcina mea este să mă asigur că nimeni nu va umili Serbia”, a insistat premierul Serbiei.
Fosta provincie sârbă şi-a proclamat independenţa în anul 2008, fiind recunoscută de peste 100 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi de majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene.