Negocierile PSD-ACL privind dezbaterile între Ponta și Iohannis au eșuat. Dragnea: „De ce fuge Iohannis? Noi îl invităm în continuare” (VIDEO)

Negocierile PSD-ACL privind dezbaterile între Ponta și Iohannis au eșuat. Dragnea: „De ce fuge Iohannis? Noi îl invităm în continuare” (VIDEO)

Negocierile privind dezbaterile dintre cei doi candidați la prezidențiale au eșuat, potrivit președintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea.

Membrii staff-urilor lui Victor Ponta și Klaus Iohannis s-au întâlnit vineri pentru a stabili termenii posibilelor dezbateri care ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, însă după mai bine de o oră de negocieri, nu s-a ajuns la un numitor comun.

Astfel, Liviu Dragnea spune că liderul PNL fuge de dezbateri, reprezentanții acestuia nefiind de acord să participe la cele patru întâlniri care ar trebui să aibă loc la patru televiziuni.

„Am încercat să-i convingem că 4 este mai mare decât 1. Prezența la televiziuni dă de 4 ori șansa cetățenilor să-i vadă foarte bine pe cei doi candidați. Ei au insistat cu o singură dezbatere, nu pregătim un meci de fotbal sau box, ci dezbateri la care cetățenii au dreptul să se uite pentru a-și alege președintele. Ne-au spus dacă este posibil ca la dezbaterea de joi, la Antena 3, să se poată transmite pe toate televiziunile”, a afirmat Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, staff-ul lui Iohannis ar fi de acord cu dezbaterile, dar candidatul ACL este cel care nu dorește o confruntare cu Victor Ponta.

„Cei cu care ne-am întâlnir azi ar agrea dezbaterile, dar nu-l pot convinge pe domnul Iohannis. Noi suntem prezenți la 4 televiziuni, îl așteptăm pe domnul Iohannis. Poate colegii îl conving și pe el și vor avea loc acest întâlniri pe care oamenii le așteaptă. Noi vrem ca măcar astea patru să se întâmple. Propunem și îl invităm în continuare pe domnul Iohannis. De ce fuge domnul Iohannis de dezbateri?”, a mai spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, după negocierile PSD-ACL despre dezbaterile dintre candidați

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)