Ion Cristoiu: Klaus Iohannis parcă nu există. Nu face nimic original, nimic surprinzător, nimic care să ne lase cu gura căscată (VIDEO)

Cele șase perioade dintre două tururi pe care le-am trăit din 1990 pînă acum s-au definit prin confruntarea zilnică dintre cei doi candidați rămași în cursă. Candidatul cel mai activ a fost întotdeauna candidatul clasat pe locul al doilea.

Explicabil.

Recuperarea diferenței dintre el și primul clasat (de regulă candidatul PSD) depindea fundamental de scoaterea la vot a electoratului anti-PSD.

Spre deosebire de primul tur, cel de-al doilea e întrecerea dintre candidați și nu dintre partidele lor, pentru că fiecare trebuie să cucerească un electorat mai mare decît electoratul primului tur. Candidatul clasat pe locul al doilea mai are datoria de convinge propriile oști că vor învinge în al doilea tur.

În 2004, îmi amintesc, Traian Băsescu, autorul celei mai mari răsturnări de scor din istoria postdecembristă (a depășit handicapul diferenței de 7%),  a dominat cu vorbele și faptele sale cele două săptămîni dintre primul și al doilea tur.

Să nu uit însă mișcarea genială dinaintea celui de-al doilea tur în 2009. Traian Băsescu știa că i se pregătește lovitura cu filmulețul. Și mai știa, om bătrîn într-ale campaniilor, că dat cu doar cîteva zile înaintea turului al doilea filmulețul poate fi devastator pentru el. Ce-a făcut atunci? A forțat difuzarea filmulețului cu o săptămînă înainte celui de-al doilea tur, în istorica zi de luni, mergînd la Răzvan Dumitrescu, la Realitatea Tv. Postul, deși-l dușmănea de moarte, a acceptat să-l primească, pregătindu-i filmulețul.

Au trecut deja patru  zile de la primul tur. Ca mîine e cel de-al doilea tur.

Ce constatăm?

Candidatul clasat pe locul al doilea – Klaus Iohannis – parcă nici n-ar exista.

Nu merge la televiziuni, nu face nici o alianță, nu curtează nici un alt electorat.

Nu face nimic original, nimic surprinzător, nimic care să ne lase cu gura căscată și să ne amintim peste vremi cu uimire invidioasă.

Din cînd în cînd ține cîte o conferință de presă.

Monica Macovei i-a pus niște condiții. Ar fi trebuit să răspundă imediat. N-a făcut-o. Poate o va face.

Victor Ponta, cel căruia diferența de 10 la sută ar trebui să-l facă să se culce pe o ureche, e omni prezent. Face alianțe, merge la televiziuni, inclusiv dușmane, fie cu Tăriceanu, fie cu Meleșcanu, curtează electoratul celorlalți candidați, pînă și pe cel al Monicăi Macovei și al Elenei Udrea.

Parcă el și nu Klaus Iohannis ar avea de recuperat 10%.

Dacă urmărești presa și televiziunile, vei constata, uluit, că pentru Klaus Iohannis, cu Victor Ponta, se bat jurnaliștii. Se bat pe viață și pe moarte.

Jurnaliștii de la Gândul cheamă la demonstrații de stradă împotriva lui Victor Ponta. Jurnaliștii de la Reporter virtual se roagă de Dan Diaconescu să-i dea voturile lui Klaus Iohannis. Jurnaliștii de la ziare.com și HotNews cheamă lumea la vot împotriva PSD.

Dumnezeule!

Nu se mai scriu texte. Se scriu lozinci. Nu se mai rostește. Se strigă.

Parcă toți ar lucra la Gazeta de perete a șantierului Bumbești-Livezeni al ACL.

Dincolo de chibițăreala care contrazice minima morală profesională – ziaristul nu-i un agent electoral, indiferent de simpatiile și antipatiile sale politice – remarc în aceste zile dintre cele două tururi o premieră nu numai în Istoria României, dar și în Istoria lumii:

Jurnaliștii țin locul unuia dintre candidați!”