Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 19,8% în primele zece luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 86.890 unităţi, consemnând cel mai puternic avans dintre mărcile cu vânzări semnificative, pe o piaţă în urcare cu 1,4%, la 1,49 milioane de maşini, potrivit datelor prezentate luni de Asociaţia Constructorilor Francezi de Automobile.
Cota de piaţă a Dacia în Franţa a avansat la 5,8% în perioada ianuarie-octombrie din acest an, de la 4,91% în primele zece luni ale anului trecut.
Dacia Sandero se află pe locul 9 în topul celor mai bine vândute modele de pe piaţa franceză, cu 37.924 de unităţi comercializate şi o cotă de piaţă de 2,5%.
Află cele mai importante ştiri economice ale zilei din materialul Business B1 la zi.