Coreea de Sud a lansat vineri alertă privind securitatea informatică, după ce site-urile a 40 de ministere și agenții guvernamentale au fost atacate de kackeri, informează AFP. Site-urile afectate sunt cele ale Președinției, Statului Major al Armatei, Ministerelor de Externe, Apărării și Unificării, ale Serviciilor de Informații Secrete și Parlamentului.
Scopul atacurilor este scoaterea din funcțiune a unui serviciu și au fost manevrate prin intermediul unor calculatoare “fantomă”, care au acționat fără știrea proprietarilor lor.
În iulie 2009, Coreea de Sud și SUA au fost țintele unui atac informatic masiv, care a blocat 25 de site-uri oficiale, printre care cele ale Departamentului de Stat, Casei Albe și Pentagonului. Șeful serviciilor secrete sud-coreene a acuzat Ministerul nord-coreean al Telecomunicațiilor, dar în urma anchetei nu s-a descoperit nicio dovadă în acest sens.