Liviu Dragnea: Victor Ponta a trecut un prag psihologic, a depășit votul partidului

Liviu Dragnea: Victor Ponta a trecut un prag psihologic, a depășit votul partidului

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, după exit-poll-uri, Victor Ponta a depășit un prag psihologic important și anume votul partidului, în timp ce, potrivit acestuia, Klaus Iohannis nu a luat votul cumulat al PNL-ului și PDL-ului.

„Ponta a trecut de un prag psihologic important, a depășit votul partidului, ceea ce este important. Iohannis nu știu dacă a luat votul cumulat al PNL-ului și PDL-ului, ceea ce spune foarte mult”, a declarat Liviu Dragnea, într-o intervenție pentru B1 TV.

Potrivit acestuia, în Ilfov, județul cu cea mai mare prezență la vot, au votat foarte mulți pe liste suplimentare, în timp ce în Sibiu, de asemenea județ cu prezență mare la urne, a fost o concentrare a tuturor partidelor.

„Și din Sibiu este Klaus Iohannis”, a adăugat acesta.

Totodată, Dragnea a anunțat că săptămâna viitoare este posibil ca în PSD să aibă loc discuțiile despre nominalizarea viitorului prim-ministru.

Dragnea a spus că rezultatul lui Victor Ponta este peste ţinta propusă, care era scorul de la europarlamentare.

El a mai spus că între primii doi candidaţi clasaţi diferenţa este mai mare decât orice diferenţă de la ultimele alegeri.

Diferenţa pe care o are de recuperat Iohannis este mai mare decât cea pe care o avea de recuperat Traian Băsescu după primul tur al alegerilor din 2014.

„Iar Klaus Iohannis nu este Traian Băsescu, deşi este continuatorul acestuia”, a spus Dragnea.

Vezi AICI primele rezultate ale exit-pollurilor

 
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`