Municipiul Arad și mai multe localități învecinate au rămas fără apă, duminică dimineață, din cauza unei avarii la magistrala principală, care a explodat într-un punct aflat pe strada Renașterii, furnizarea apei fiind reluată după aproximativ opt ore, informează Mediafax.
Conducerea Companiei de Apă Arad a anunțat că echipele de intervenţie s-au confruntat cu dificultăţi în găsirea locului unde s-a fisurat conducta, pentru că strada era inundată, astfel că mai întâi a fost evacuată apa de pe stradă, acţiune care a durat câteva ore.
După localizarea avariei, muncitorii au izolat provizoriu conducta, care urmează să fie înlocuită.
Avaria la reţeaua de distribuţie a apei a municipiului Arad a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, când magistrala principală a explodat.
Furnizarea apei s-a reluat începând cu ora 13.00, însă în unele zone ale oraşului apa va ajunge la robinete o oră mai târziu, timp necesar pentru umplerea conductelor şi crearea presiunii.
Strada Renaşterii a fost inundată în urma incidentului, însă fără să fie afectate gospodăriile din zonă. Reprezentanţii Primăriei Arad au precizat că nu au existat gospodării sau locuinţe inundate. Strada Renaşterii, unde a avut loc avaria, este în reabilitare, astfel că acolo existau săpături realizate în ultima vreme, iar şanţurile au permis acumularea apei şi prevenirea inundării gospodăriilor.
Din fericire, spitalele din oraş nu au fost afectate de avarie, întrucât aveau rezerve de apă, pagubele produse de acest incident urmând să fie estimate de oficialii companiei în următoarele zile.