Președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, urmărit penal de DNA pentru fapte de corupție, susține că va colabora cu anchetatorii pentru a-și demonstra nevinovăția.
El spune că nu intenționează să folosească în ajutorul său imunitatea parlamentară.
”Am luat act de acuzaţiile pe care mi le aduce Direcţia Naţională Anticorupţie. În întreaga mea activitate politică am susţinut activitatea DNA şi, în special, pedepsirea celor care au încălcat legea. Voi colabora cu organele de anchetă pentru a-mi putea demonstra nevinovăţia şi nu mă voi folosi de imunitatea parlamentară pentru a se face lumină în acest caz”, afirmă Gigi Chiru, potrivit Mediafax.
El a menționat că nu va mai face declarații pe acest subiect până la finalizarea anchetei, precizând că procedurile judiciare sunt corecte.
“Apreciez că procedurile judiciare sunt corecte și mă voi abține de la a face declarații până la finalizarea anchetei. Mi-aş dori ca toţi cei care citesc comunicatul DNA să nu uite să parcurgă şi ultimele rânduri ale acestuia, care spun că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai spune liderul PDL Constanța.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că senatorul Gigi Chiru este urmărit pentru luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii. Senatorul este acuzat că în 2010, când era şeful Inspectoratului în Construcţii Sud – Est, ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro pentru a favoriza un grup de firme într-un proiect de construcţie de parcuri eoliene în Dobrogea.