Rusia nu va reveni la masa negocierilor de la Bruxelles privind rezolvarea contenciosului pe tema gazelor cu Ucraina decât dacă Kievul şi Comisia Europeană ajung la un acord privind finanţarea datoriei ucrainene, a anunţat joi gigantul rus Gazprom, citat de AFP.
„Comisia Europeană trebuie să ajungă la un acord cu Ucraina pentru a rezolva problema finanţării” datoriei Kievului, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.
Altfel, negocierile, a căror reluare este aşteptată joi seara la Bruxelles, „nu au sens”, a subliniat el.
Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, declarase anterior că negocierile care au început miercuri între Rusia şi Ucraina „nu s-au încheiat încă” şi ar urma să continue joi seara, pentru ca toate părţile să poată pregăti documentele ce vor trebui semnate la încheierea negocierilor.