Bursa americană dă semne de revenire: Indicii au închis ședința de vineri în urcare

Bursa americană dă semne de revenire: Indicii au închis ședința de vineri în urcare

Bursa americană a închis ședința de vineri în urcare, după o săptămână cu o volatilitate foarte ridicată, care ar putea indica faptul că vânzările masive din ultimele zile au luat sfârşit, informează Reuters.

Temerile în rândul investitorilor par să se fi temperat, în condițiile în care volumul tranzacțiilor a scăzut față de restul săptămânii, iar oscilațiile au fost mai puțin violente.

Totuşi, bursa a încheiat săptămâna în declin, perioada ultimelor trei săptămâni fiind cea mai slabă din martie 2009.

Bursa americană a fost susţinută, vineri, de avansul puternic al burselor europene, după ce Franţa, Italia, Spania şi Belgia au interzis tranzacţiile de tip „short selling”.

În sectorul de retail, Statele Unite au înregistrat în iulie cea mai mare creştere a vânzărilor din ultimele patru luni.

Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 1,13%, Standard&Poor’s cu 0,53%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,61%.

S&P 500 a înregistrat două şedinţe consecutive de creştere pentru prima dată din 21-22 iulie.

Pentru întreaga săptămână, Dow Jones a scăzut cu 1,5% şi Nasdaq cu 1%. S&P 500 a avut pierderi în 11 din ultimele 15 zile, pe ansamblul cărora a coborât cu 12,4%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Traian Băsescu: Elena Lasconi a fost singurul politician de la vârful partidelor care n-a fost măturat de electorat duminică / Călin Georgescu mi-a fost propus premier în 2010 și l-am refuzat (VIDEO)
16:40 - Rusia se pregătește să riposteze, după ce Ucraina a atacat cu rachete fabricate în SUA de două ori în ultimele trei zile. Șeful NATO vrea implicare mai mare în războiul din Ucraina
16:39 - CNA cere Comisiei Europene o investigație oficială a rețelei chineze Tiktok pentru campania politică a lui Călin Georgescu
16:33 - Traian Băsescu, după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Românii s-au revoltat în cel mai democratic mod și i-au ras pe șarlatani, PSD și PNL” (VIDEO)
16:28 - Un bărbat a urcat pe clădirea Gării din Brăila și a amenințat că se sinucide. Desculț fiind, individul a coborât când i s-a făcut frig la picioare
16:20 - Ludovic Orban: Vom avea de ales între bine, reprezentat de Elena Lasconi, și un rău îngrozitor, reprezentat de un candidat care vrea să întoarcă România în cușca de la Răsărit (VIDEO)
16:15 - Elena Lasconi, apel către români: „Trebuie să ne apărăm democrația, libertatea câștigate prin sânge în 1989” (VIDEO)
16:02 - Teodor Baconschi: Intrăm într-un nou capitol. Teama de extremism și de doctrinele astea promovate de noul „guru energetic” al lui Putin, Călin Georgescu, ne vor ajuta să scoatem ce e mai bun din partide (VIDEO)
16:00 - Gigi Becali, despre primul tur al prezidențialelor: „A fost operațiune militară a Pentagonului. Georgescu are misiune de pace, el împreună cu Orban al Ungariei”
15:57 - Bărbat prins în flagrant lângă Aeroportul Otopeni. Ce sumă urma să primească pentru 5 kilograme de canabis