Anghel Iordănescu: Fotbalul românesc avea nevoie de numirea unui antrenor cu experienţă

Anghel Iordănescu: Fotbalul românesc avea nevoie de numirea unui antrenor cu experienţă
Foto: frf.ro

Noul selecţioner al echipei naţionale, Anghel Iordănescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a acceptat să preia funcția pentru că fotbalul românesc avea nevoie de un antrenor cu experienţă.

„Am spus că este o situaţie specială şi cred că trebuia să aducem un antrenor cu un anumit profil. Între antrenorii pe care i-am nominalizat a fost Mircea Lucescu. Revin la echipa naţională, am fost opt ani la cel mai înalt nivel. Am acceptat în urma discuţiilor cu Burleanu pentru că fotbalul românesc este într-o situaţie specială, avea nevoie de numirea unui antrenor cu experienţă. I-am adus pe Moldovan, Isăilă şi Badea deoarece am considerat că sunt antrenori tineri, cu performanţă şi caractere puternice. Putem să ducem o campanie la bun sfârşit şi să calificăm echipa unde ne dorim”, a declarat Iordănescu, potrivit Mediafax,

El a spus că deocamdată nu au fost desemnaţi antrenorul cu portarii şi nici preparatorul fizic.

Contractul lui Anghel Iordănescu se întinde pe un an de zile, având ca obiectiv calificarea la Campionatul European din 2016. Antrenorii secunzi sunt Viorel Moldova, Daniel Isăilă și Ionuț Badea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)