Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu confirmă implicarea lui Klaus Iohannis în adopțiile de copii de după 1989

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu confirmă implicarea lui Klaus Iohannis în adopțiile de copii de după 1989

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a confirmat că prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a fost implicat în adopțiile de copii de după Revoluție, potrivit romaniatv.net.

Răspunzând unor întrebărilor adresate de purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, Gorghiu a făcut niște afirmații care pun în legătură traficul de copii cu puterea financiară a lui Iohannis de a cumpăra șase case.

Gabriela Firea i-a cerut prezidențiabilului ACL să clarifice implicarea sa în traficul de copii la nivel internațional imediat după 1989. Senatoarea PSD a relatat conform informațiilor din presă poveste a trei copii din familia Iliuț, care au rămas în grija rudelor după ce tatăl lor s-a sinucis imediat ce a omorât-o pe mama lor.

Cei trei micuți au fost adoptați de o familie de canadieni cu ajutorul dat de Carmen și Klaus Iohannis, chiar și prin exercitarea de presiuni de către primarul de la Sibiu la adresa familiei Iliuț, potrivit declarațiilor făcute de bunica micuților. Klaus Iohannis nu a recunoscut însă decât rolul său de șofer și traducător pentru familia din Canada.

Întrebarea Gabrielei Firea odată cu asumarea implicării lui Klaus Iohannis în cazul adopției copiilor a vizat remunerația adusă primarului de la Sibiu în urma serviciilor sale pentru canadieni.

Această lămurire se impune a fi clarificată întrucât, la doi ani mai târziu, după hotărârea judecătorească pentru adopția celor trei frați Iliuț, soții Iohannis și-au cumpărat, în 1992, o casă pe strada Bâlea din Sibiu, la numărul 29, pentru care au plătit 75 000 mărci germane.

Iar confirmarea a venit din partea purtătorului de cuvânt PNL, Alina Gorghiu, care a întărit acuzațiile ce i se aduc lui Iohannis prin recunoașterea dezvăluirii în 2000 a plângerilor penale împotriva primarului de la Sibiu ce a uneltit pentru înfierea unor copii din Sibiu aflați într-o situație precară în schimbul unor foloase materiale.

„Vorbim de un act care s-a întâmplat în 1990 şi a fost consfinţit de o hotărâre judecătorească. Este un atac murdar. A fost pus pe tapet prima dată în 2000, tot în campanie electorală, când au fost formulate plângeri penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, de către rude care au fost de acord cu adopţia la care Klaus Iohannis nu a participat. Singura lui vină este că a îndrăznit să nu poată să facă copii şi că a îndrăznit să fie şoferul soţiei sale”, a declarat Alina Gorghiu.

UPDATE: În urma publicării acestui material, ACL a emis un drept la replică, pe care îl redăm în continuare:

„Această informație a apărut prima dată pe site-urile www.romaniatv.net și www.evz.ro. În virtutea dreptului la replică, Departamentul de comunicare al ACL a emis o precizare către aceste două publicații prin care am semnalat că informația este falsă, iar sensul declarației doamnei Alina Gorghiu a fost denaturat pentru a se ajunge în mod deliberat la o concluzie care îl leagă pe Klaus Iohannis de adopțiile de copii. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat chiar în declarația citată că domnul Klaus Iohannis nu a fost implicat în procesul de adopție: “au fost formulate plângeri penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, de către rude care au fost de acord cu adopţia la care Klaus Iohannis nu a participat.”

Mai mult, în articolul publicat, termenul “adopție” este substituit celui de „trafic de copii”, ceea ce este evident eronat.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`