Judecătorii Ordog Lorand Andras și Gabriel Uță, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul retrocedărilor.
Instanța supremă a respins, vineri, propunerea de arestare formulată de procurorii anticorupţie.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la un complet de cinci magistrați ai aceleiași instanțe, informează Mediafax.
Cei doi judecători sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, după ce au făcut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.
În acelaşi dosar, magistraţii instanţei supreme au emis, vineri dimineaţă, mandate de arestare preventivă pe numele lui Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas, în timp ce în cazul lui Jenică Poenaru şi al lui Sorin Ion Iacob au luat măsura arestului la domiciliu.
Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.