Airbus a încheiat o înţelegere record, pentru 250 de avioane, cu o companie aeriană din India

Airbus a încheiat o înţelegere record, pentru 250 de avioane, cu o companie aeriană din India
Foto: militaryaerospace.com

Grupul Airbus a semnat un acord preliminar cu operatorul aerian IndiGo din India pentru 250 de avioane cu o singură punte A320neo.

Aceasta este cea mai mare comandă după numărul de aparate de zbor a constructorului european, informează Bloomberg.

Deşi Airbus nu a făcut publică valoarea tranzacţiei, suma pe care compania low cost din India ar urma să o plătească se ridică la 25,7 miliarde de dolari.

Preţul de catalog al unui avion A320neo este de 102,8 milioane de dolari, însă de obicei constructorii oferă reduceri pentru astfel de comenzi.

„Această nouă comandă reconfirmă angajamentul IndiGo pentru susţinerea dezvoltării pe termen lung a transportului aerian la preţuri mici în India şi în străinătate”, a declarat Aditya Ghosh, preşedintele IndiGo.

Modelul A320neo este dotat cu un motor eficient în privinţa consumului de carburanţi, care permite economii de costuri de 15%, ceea ce a generat o cerere importantă din partea companiilor aeriene.

De exemplu, la începutul lunii octombrie Airbus a încheiat o înţelegere cu China pentru 70 de aparate A320.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`