Mihăiță Calimente cere convocarea comisiei de control SIE, după declarația președintelui privind ofițerul acoperit (VIDEO)

Mihăiță Calimente cere convocarea comisiei de control SIE, după declarația președintelui privind ofițerul acoperit (VIDEO)
Foto: aradon.ro

Deputatul PNL Mihăiță Calimente a declarat, marți, pentru B1 TV, că va cere convocarea comsiei de control a Serviciului de Informații Externe (SIE), în urma anunțului făcut de președintele Traian Băsescu, potrivit căruia premierul Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit al SIE.

”Sper să reușesc să o convoc (n.r. comisia de control) până săptămâna viitoare”, a precizat Calimente.

”Datorită faptului că președintele a prezentat niște documente și în special un document semnat de actualul premier Victor Ponta care a modificat niște lucruri în ceea ce înseamnă dezvăluirea calității de apartenent al serviciului. De asemenea, dacă lucrul acesta s-ar confirma, dl Ponta fiind la vremea respectivă procuror s-a încălcat din nou legea. Aparteneța în sine la un serviciu a unei țări democratice nu este o rușine, dar rămân celelalte două lucruri, încălcarea legii fiind procuror și faptul că refuzul de a recunoaște fosta apartenență la serviciu l-ar pune într-o situație în care să poată fi șantajabil”, a declarat Calimente.

”Vom discuta cu actuala conducere a serviciului, în speță cu dl Predoiu care ocupă funcția de director interimar al Serviciului în acest moment. În condițiile în care afirmațiile președintelui au lăsat să se înțeleagă că există și o complicitate a domnului Meleșcanu care a încercat să-l apere și a refuzat să transmită anumite informații care era obligat să le transmită președintelui țării. Vom avea o discuție cu dl Predoiou și cei din conducerea serviciului”, a explicat Calimente.


Calimente cere convocarea comisiei de control a SIE

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`