Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că revocarea sa din funcție, semnată de Traian Băsescu, nu este o ”dramă”, ci un lucru normal.
„Era un lucru absolut normal şi eu am luat această decizie, eu mi-am dat demisia încă din august şi, după ce a respins preşedintele propunerea noastră, pe doamna Biro, nu am mai făcut o altă propunere. Putea să semneze în orice clipă, pentru că oricând, când este revocat un ministru din Cabinet, un alt ministru sau premierul poate prelua pentru 45 de zile funcţia care rămâne vacantă. Eu ştiam că în orice moment, în funcţie de decizia preşedintelui, se va întâmpla, nu este nicio noutate. Până în ziua de azi eu mi-am făcut treaba la Ministerul Culturii, am făcut rectificarea, aşa cum trebuie, am asigurat tot ce era de asigurat în calitate de ministru. Începând de joi, nu sunt ministru, dar asta a fost decizia mea, asta nu e nicio tragedie, nicio dramă, nici în viaţa mea, nici a Guvernului”, a spus Kelemen.
Acesta a explicat că timp de 45 de zile ministerul poate fi condus de un membru al Cabinetului, urmând să se discute în UDMR dacă se va face o nouă propunere, citează Mediafax.
„Voi discuta, în calitate de preşedinte al UDMR şi de fost ministru, cu premierul Ponta, pentru a găsi o soluţie în interiorul Guvernului. Perioada de 45 de zile expiră după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, prin 23-24 noiembrie, şi vom discuta şi în UDMR dacă pentru această scurtă perioadă mai facem o propunere sau cineva din Guvern va prelua funcţia de ministru al Culturii şi vicepremier”, a continuat șeful UDMR.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că a semnat decretul de revocare a lui Kelemen Hunor din funcția de ministru al Culturii, precizând că așteaptă de trei luni un înlocuitor pentru acesta. (Detalii AICI)