Gabriela Firea, reclamată la CNCD de către un lider al PNL Iași vizavi de comentariile făcute privind familiile fără copii

Gabriela Firea, reclamată la CNCD de către un lider al PNL Iași vizavi de comentariile făcute privind familiile fără copii

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD, Gabriela Firea, a fost reclamată la CNCD privind declarațiile privind familiile care nu au copii, a anunțat, joi, vicepreședintele PNL Iași.

Comentariile senatorului PSD la adresa prezidențiabilului Klaus Iohannis reprezintă subiectul acestei reclamații, în care se cere sancționarea cu amendă, publicarea în presă a acestei sancțiuni și scuze puiblice, explică Alexandru Muraru.

”Luând în considerare calitatea oficială a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, de senator în Parlamentul României, de demnitar al statului, gravitatea faptelor, amploarea lor, dimensiunea publică a acestora, precum și momentul în care acestea au fost făcute (campania electorală pentru alegerile prezidențiale), am solicitat CNCD sancțiunea maximă care coroborează amenda contravențională în cuantum de 100.000 RON, obligarea senatorului PSD să publice și să difuzeze, în mass-media (presă scrisă, audio și video), un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, precum și solicitarea de scuze publice într-un cadru similar celui în care s-a produs fapta”, a precizat acesta, citat de Mediafax.

Declarațiile Gabrielei Firea au o gravitate aparte, vizează ”un grup de persoane sau o comunitate” și creează o stereotipie a unei chestiuni intime, a completat liderul liberal.

El menționează că, potrivit specialiștilor din domeniul natalității, statistic, în România, aproape 25% din cupluri se confruntă cu problema infertilității.

Senatorul PSD Gabriela Firea a lansat un atac sub centură la adresa lui Klaus Iohannis. Social democrata l-a acuzat pe liberal nici mai mult nici mai puţin că NU a înfiat copii şi că nu are o „familie completă”, motiv pentru care nu ar fi bun să fie preşedinte. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`