Comisia Juridică a avizat urmărirea penală a lui Valerian Vreme (VIDEO)

Comisia Juridică a avizat urmărirea penală a lui Valerian Vreme (VIDEO)

Comisia Juridică din Camera Deputaților a avizat favorabil, marți, cererea DNA de urmărire penală a deputatului Valerian Vreme, informează B1 TV.

Deputații juriști au încuviințat urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme cu 17 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și o abținere.

Urmează ca Comisia să întocmească raportul, iar acesta va ajunge la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Comisia juridică a fost sesizată de către Biroul Permanent al Camerei cu scrisoarea ministrului Justiţiei cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Valerian Vreme, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012.

Vreme este acuzat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft, dosar în care sunt cercetați și senatorul Ecaterina Andronescu de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, senatorul Petru Șerban Mihăilescu de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, europarlamentarul Dan Nica de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

De altfel, președinte Traian Băsescu a declarat vineri că a aprobat cererea ministrului Justiției privind începerea urăririi penale pentru Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Teodor Atanasiu, Nicolae Tănăsescu și Daniel Funeriu.

Ridicarea imunității lui Valerian Vreme, aprobată de Comisia juridică

Urmăriți B1TV.ro și pe
`