Manifestanţii pro-democraţie din Hong Kong, somaţi de autorităţi să se disperseze până luni

Manifestanţii pro-democraţie din Hong Kong, somaţi de autorităţi să se disperseze până luni
Foto: cnn.com

Manifestanţii pro-democraţie din Hong Kong au fost somaţi de autorităţi să se disperseze până luni şi să permită reluarea activităţii normale. Asta după ce noi lupte de stradă au avut loc în între susţinătorii regimului de la Beijing şi studenţii care cer alegeri libere.

Poliţia a arestat 19 persoane în urma confruntărilor. Opt dintre cei reţinuţi sunt cunoscuţi ca aparţinând unor grupări infracţionale. Protestele din Hong Kong durează de peste o săptămână şi au paralizat activitatea în oraş.

Autorităţile au cerut manifestanţilor din Hong Kong să oprească protestele şi să se disperseze până luni. Şeful Executivului, căruia oamenii îi cer demisia, a anunţat că sunt necesare măsuri pentru a restabili ordinea publică. Cei şapte milioane de locuitori ai fostei colonii britanice trebuie să îşi poată relua activitatea normală, a subliniat oficialul.

Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în centrul Honk Kong-ului. Iar violenţele de stradă au continuat, după ce grupuri proguvernamentale au distrus adăposturile protestatarilor care cer vot universal direct.

Ciocnirile au avut loc în cartierul Mong Kok. Poliţiştii au arestat 19 persoane, dintre care opt sunt cunoscute că fac parte din grupări infracţionale. Deputaţi prodemocraţie au acuzat Guvernul de colaborare cu organizaţii mafiote.

Autorităţile din Hong Kong au negat în schimb că s-ar fi folosit de mafia chineză pentru a obţine dispersarea manifestanţilor.

Hong Kong se confruntă cu cea mai gravă criză politică de când insula a fost retrocedată Chinei, în 1997. Mii de persoane au ieşit în stradă în semn de protest faţă decizia Beijingului, anunţată în august, de a permite votul universal pentru alegerea premierului local în 2017, dar păstrând controlul asupra candidaturilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:35 - Meciul România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întrerupt în minutul 90+5. Jucătorii kosovari au ieșit de pe teren, după ce suporterii români ar fi strigat „Serbia, Serbia!”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)