Vladimir Putin a cerut implementarea unor măsuri pentru ”protejarea” rețelelor cibernetice ruse

Vladimir Putin a cerut implementarea unor măsuri pentru ”protejarea” rețelelor cibernetice ruse
Foto: theguardian.com

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut implementarea unor măsuri destinate „protejării” reţelelor cibernetice ruse, excluzând însă impunerea unui „control total” al statului în mediile online, relatează AFP.
 
„În prezent, este absolut necesar să elaborăm şi să punem în aplicare măsuri suplimentare pentru protejarea spaţiului cibernetic rus”, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni a Consiliului rus pentru Securitate.

„Nu avem intenţia de a restricţiona accesul la Internet sau de a-l plasa total sub controlul statului”, a subliniat Putin.

„Trebuie să îmbunătăţim securitatea site-urilor Internet utilizate de structuri politice pentru a exclude orice ingerinţă ilegală asupra informaţiilor confidenţiale”, a insistat Putin.

Totodată, președintele rus a denunţat tentativele anumitor ţări de a „profita de poziţiile dominante asupra spaţiului cibernetic global pentru a atinge obiective economice, politice şi militare”, o referire la Statele Unite.

„Numărul atacurilor cibernetice asupra site-urilor ruse a crescut în ultima perioadă, în special în ultimele şase luni”, în contextul crizei din Ucraina şi al anexării Crimeei, a explicat Putin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:47 - Pentru a juca rolul Mariei Callas, Angelina Jolie a trebuit să învețe tehnici noi de respirație. Când apare filmul pe platforma Netflix
09:35 - Norvegia reconsideră ideea aderării la Uniunea Europeană. Ultimul referendum pe această temă a avut loc acum 30 de ani
09:35 - Diana Șoșoacă: Lasconi, pe lângă că este cu un IQ foarte jos și face de râs sexul feminin, este și o reprezentantă a satanismului / Turul 1 de la prezidențiale e lovit de nulitate absolută (VIDEO)
09:25 - Filmarea persoanelor în toalete publice sau cabine de probă ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 6 luni
09:19 - Augustin Zegrean: CCR poate să dispună repetarea alegerilor, nu reluarea, nu refacerea. Aceiași competitori vor participa încă o dată / Nu ar fi nicio tragedie. Au mai fost cazuri în Europa, chiar recente (VIDEO)
09:17 - Alegeri parlamentare 2024: Care este procedura de vot în afara României și unde pot vota alegătorii din diaspora
09:02 - „Numeroase amenințări cu bombă” la adresa persoanelor nominalizate de Donald Trump pentru viitoarea administrație. Autoritățile investighează situația
08:54 - Pe 28 noiembrie se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Care sunt legendele care circulă cu privire la înmormântarea sa
08:37 - Pericol major pe autostrăzi și la intrarea în marile orașe, din cauza ceții dense
08:27 - Consumul populației a fost motorul principal al economiei în 2024, potrivit BNR, dar acum, România se pregătește de recesiune