Președintele Traian Băsescu a grațiat o femeie care suferă de afecțiuni psihice și are șapte copii minori

Președintele Traian Băsescu a grațiat o femeie care suferă de afecțiuni psihice și are șapte copii minori
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, un decret de grațiere pentru o femeie acuzată de furt din locuințe, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 – 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință”, potrivit comunicatului.

Șeful statului a precizat că a semnat grațierea din motive umanitare.

”Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`