Vasile Blaga, audiat la DNA: "Au zis că sunt extrem de multumiți de ce am declarat"

Vasile Blaga, audiat la DNA: "Au zis că sunt extrem de multumiți de ce am declarat"

Fostul ministru de Interne, Vasile Blaga,  a fost audiat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul „Şpagă în Portul Constanţa”. Procurorii l-au citat pentru că numele său a fost vehiculat în diverse discuţii telefonice dintre persoanele arestate în dosar, interceptate de procurori. Vasile Blaga a fost audiat în calitate de martor.

“În urmă cu o lună a apărut o stenogramă în care era redată o discuție pe care o aveam cu  Banias, dânsul plângându-se că i-a fost schimbat un director de la o direcție județeană. Eu îi spuneam atunci că vorbim luni. Era vorba despre oameni. Și eu am fost ministru de 3 ori și nici mie nu mi-ar fi convenit când aș fi luat o decizie vis-a-vis un om, până la urmă să deschid o astfel de problemă chiar și în Coaliție. Asta a fost tot”, a declarat Vasile Blaga, într-o intervenţie telefonică la emisiunea „Ediție de Prânz„, de pe B1 TV

Fostul ministru de Interne a precizat că procurorii i-au mulţumit, la final, pentru promptitudinea cu care a răspuns citaţiei, aceștia declarându-se „exterm de lămuriți”.

„Mi-au mulțumit, s-au clarificat, au zis ca sunt extrem de multumiți de ce am declarat, iar după 10-12 minute am plecat”.

În același dosar a fost fost audiat, joi seară, și ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, tot în calitate de martor. Ministrul ar fi fost întrebată dacă îi cunoaște personal pe mai mulți inculpați din dosarul corupției din Portul Constanța, printre care Mircea Banias, Laurențiu Mironescu sau Aurelian Pilcă. Boagiu a confirmat că îi cunoaște pe Mircea Banias și pe Laurențiu Mironescu, ca urmare a relațiilor din partid.

Anca Boagiu a declarat că aceasta nu avea nicio legătură cu speța de contrabandă și evaziune din Portul Constanța. Aceasta a precizat că discuția nu era publică și că era legată de un sechestru pus pe bunurile Companiei Naționale de Feribot.

Vasile Blaga: Procurorii au fost extrem de multumiți de declarații

Embed: " />
 

Procurorii DNA au deschis o anchetă în urma căreia anumite autorități vamale și portuare din municipiul Constanța erau acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada mai 2010 -  martie 2011, având ca scop controlarea instituțiilor statului român cu atribuții în activitățile de import-export de mărfuri prin birourile vamale din Constanța, dar si din municipiul București.

Potrivit DNA, pe 22 octombrie 2010, Banias i-a cerut lui Eugen Bogatu (la vremea respectivă acesta era director al Direcției Domenii Portuare Constanța) să îi remită cu titlu gratuit mai multe produse provenite din mărfurile confiscate și aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.

“Mircea Banias i-a promis lui Bogatul Eugen că se va implica personal în blocarea unui proiect de restructurare a autorității vamale de pe raza județului Constanța și a unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanța Sud Agigea, că va interveni pentru ca o persoană, care nu era agreată de grupul infracțional, să nu fie numită într-o funcție de conducere în cadrul Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța și că își va folosi influența pentru menținerea în funcție a unui fost director al Direcției Sanitar Veterinare Constanța”, se arăta într-un comunicat al procurorilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`