Vasile Blaga nu are emoții pentru procesul de incompatibilitate al lui Iohannis: A câștigat clar în instanța de fond

Vasile Blaga nu are emoții pentru procesul de incompatibilitate al lui Iohannis: A câștigat clar în instanța de fond
Foto: cotidianul.ro

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că nu are emoții în privința procesului de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

„Nu, nu am avut niciodată, dimpotrivă, a câștigat clar în instanța de fond. Nu vedem ce alte lucruri sunt. Am văzut că se fac diverse jocuri, unii și-au și dorit sprijin de pe acum. Vrabia mălai visează, pentru că diferența dintre domnul Iohannis și următorul este de 20 de puncte”, a spus Blaga.

Democrat-liberalul s-a declarat convind Iohannis va câștiga procesul cu ANI.

”Sunt convins că va câștiga procesul domnul Iohannis. Soluția B nu mai există de ieri (duminică—n.r.), când candidaturile la prezidențiale au rămas definitive. Nici dacă ar dori cineva nu se mai poate retrage. Lege e lege, iar el va câștiga când va fi procesul cu ANI”, a punctat Blaga.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție reiau marți dezbaterile pe admisibilitatea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate în procesul de incompatibilitate al președintelui PNL, Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`