Externe - 27 dec, 17:27
Echipele de salvare din Japonia au descoperit peste 30 de persoane în ”stop cardiac” în apropiere de vulcanul care a erupt sâmbătă, potrivit poliției.
Trupurile au fost găsite în apropiere de vârful Ontake, medicii folosind termenul de ”stop cardiac” în cazul victimelor care nu prezintă niciun semn vital, dar pe numele cărora nu a fost emis încă un certificat de deces.
„Avem confirmarea că peste 30 de persoane cu stop cardiac au fost găsite în apropiere de creastă”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al prefecturii Nagano, fără alte precizări.
Aproximativ 550 de militari, poliţişti şi pompieri participau la operaţiunile de salvare pentru a le veni în ajutor zecilor de persoane blocate pe munte de vulcan.