Jaf armat pe Autostrada București-Pitești: Prejudiciu de peste 1 milion de euro

Jaf armat pe Autostrada București-Pitești: Prejudiciu de peste 1 milion de euro

Un jaf armat a avut loc, marți dimineață, pe Autostrada București-Pitești, unde un autoturism care transporta bijuterii pentru o firmă a fost oprit de persoane mascate și înarmate, care se aflau într-un alt autoturism, anunță Mediafax.

Jefuitorii au luat din mașina 23 de kilograme de aur,  din cele 43 care erau transportate, prejudiciul ridicându-se la peste 1 milion de euro.

La kilometrul 83, un autoturism care transporta 43 de kilograme de bijuterii din aur pentru o firmă a fost blocat în trafic de un autoturism, din care au ieșit mai mulți bărbați mascați și înarmați, care au spart geamurile autoturismului cu bijuterii și au furat toată marfa.

Persoanele din autoturismul atacat nu au fost rănite, potrivit reprezentanților Poliţiei Judeţene Argeş, care au precizat că vehicului nu era specializat în operațiuni de transport de obiecte valoroase, ci era o mașină obișnuită.

Bijuterii aparțin uneim firme din București, diamanti Veri, condusă de un cetățean turc, potrivit unor surse judiciare, care au precizat că aurul nu era asigurat.

Din primele cercetări reiese că atacatorii au acționat la pont.

La ora transmiterii acestei știri, polițiștii au instituit filtre pe drumuri și au luat legătura cu Polițiile din Olt, vâlcea, Dâmbovița și ilfov. De asemenea, hoții sunt căutați și cu ajutorul unui elicopter MAI, care survolează zona.

Autoturismul atacat plecase din București și de îndrepta spre Sibiu, unde trebuia să ajungă bijuteriile din aur, potrivit șefului Poliției Autostrăzi, comisar-șef Carol Vârna.

”În mașina cu valori erau trei persoane, iar transportul nu era asigurat cu pază, așa cum prevede legea în astfel de cazuri. Autoturismul era un Volkswagen, care nu se pretează la astfel de transporturi”, a precizat Vârna.

Știre în curs de actualizare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:56 - Diana Stoica (USR): „Nu există un context în care CEDO să întoarcă o decizie a CCR de anulare a alegerilor, care a produs efecte / E o scuză pentru a continua să amâne alegerile”
21:55 - Cum păstrezi proaspăt cât mai mult timp un avocado? Iată câteva trucuri simple
21:46 - Românii, nevoiți să caute metode de a-și suplimenta venitul din cauza noilor măsuri fiscale. Ce soluție au găsit
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”