Inundații în Franța: Cinci persoane au murit, iar altele două sunt date dispărute în sudul țării

Inundații în Franța: Cinci persoane au murit, iar altele două sunt date dispărute în sudul țării
Foto: theguardian.com

Sudul Franței este devastat de inundații după furtunile puternice care au lovit regiunea miercuri, trei persoane fiind decedate și altele două date dispărute într-un camping, scrie The Local.

De altfel, pompierii au anunțat moartea altor doi oameni în aceeași regiune.

Râul Herault, de mici dimensiuni în mod normal, s-a transformat într-un torent în urma ploilor, distrugând un campus și luând pe sus mai multe rulote și mașini.

În departamentele Gard, Aveyron şi Herault, din sudul Franţei, care au fost afectate miercuri de furtuni puternice, aproximativ 100 de persoane au avut nevoie de ajutor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)