Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, că nu a primit din partea vreunui serviciu de informații vreun document în care să i se precizeze „cu nume și prenume” că un membru al Guvernului e ofițer acoperit.
Șeful statului a spus că dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi trebuit să păstreze tăcerea, pentru că e vorba de un secret de stat.
El a mai spus că Ilie Sârbu a mințit prin omisiune când a precizat că un raport al Serviciilor de Informații Externe arată că niciun candidat la alegerile prezidențiale nu este ofițer acoperit, raportul referindu-se la situaţia actuală, nu la trecut.
„Dacă totuși printre candidați există un domn care a avut în trecut un astfel de lucru – nu e nimic rușinos, dar el trebuie recunoscut. Nu discutăm de recunoașterea de către vreun serviciu, dacă ar fi existat așa ceva nu aș fi deschis niciodată subiectul, nu aveam voie, cât timp nu a existat am voie, nu divulg un secret de stat și exprim un punct de vedere”, a declarat președintele.
”Domnul Sârbu a minţit prin omisiune astăzi, şi nu numai astăzi. Dânsul este într-o lungă campanie, de când am făcut această afirmaţie la un post de televiziune, nu conteneşte să îşi aducă aminte că nu există ofiţer acoperit. În familia dânsului, vrea să spună. Da’ dosarul lui Băsescu… Frate, dar îmi căutaţi dosarul de 25 de ani. Nu este. Ce v-am spus că este, aia s-a găsit la SRI, rapoartele de voiaj, nu altceva”, a mai arătat Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, ”dacă ai ceva, când vorbim de preşedintele României, CV-ul tău trebuie să fie complet şi electoratul să ştie cine este cel care” candidează.
„Să nu se aștepte nimeni că va fi un document al serviciilor secrete, nu poate fi așa ceva, dacă aș fi primit ceva de la un serviciu secret, eu am ridicat problema dacă a fost un ofițer acoperit”, a mai precizta șeful statului.
În replică, Ilie Sârbu a declarat în exclusivitate pentru B1 TV că afirmațiile sale au fost făcute „în funcție de cât îi permite legea”.
„Eu am spus cât îmi permite legea. Dacă el vrea să spună mai mult, să se uite pe lege, să citească. Noi nu facem public, noi ne referim la o situație. Am răspuns cum a întrebat presa: sunt sau nu sunt?”, a spus, în replică, Ilie Sârbu în cadrul emisiunii „Bună seara, România” de pe B1 TV.