Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat, miercuri, absenteismul la votul din Camera Deputaților privind ”Ordonanța Traseismului”, transmite Mediafax.
Tăriceanu a spus, miercuri, la Cluj-Napoca, că vede ”prost” respingerea ordonanței în plenul Camerei Deputaților.
„Respingerea în Camera Deputaţilor a OUG privind migrarea primarilor o văd prost, nu am cum să o văd altfel. E o problemă pe care nu mă pot face că nu o văd, a fost respinsă OUG, nu pentru că a fost un vot minoritar pentru propunerea legislativă, ci pentru că majoritatea nu este capabilă să îşi adune rândurile. Este un absenteism pe care îl condamn, acesta fiind motivul pentru care a fost respinsă ordonanţa. În momente de genul acesta, unii parlamentari nu ştiu exact unde le e locul”, a spus acesta.
Fostul premier a explicat că Senatul este forul decizional în cazul acestei OUG, precizând că îi va reveni lui ”ultimul răspuns”.
„O să îmi revină mie rolul de a da ultimul răspuns. Sper să avem mobilizarea necesară când vom avea votul în plen la Senat. Va intra în procedură de urgenţă, poate dura o săptămână sau două”, a spus preşedintele Senatului.
Ordonanța de urgență privind migrația aleșilor lolcai a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaților. (Detalii AICI)