Ordonanța de urgență privind migrația aleșilor lolcai a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaților, relatează B1 TV.
A fost respinsă cu 195 voturi ”pentru”, 109 ”împotrivă” și 21 abțineri.
Astfel, Ordonanța de urgență 55/2014 care permite migrația politică a aleșilor locali nu a trecut la vot în plenul Camerei Deputaților.
Această respingere reprezintă o victorie a opoziției.
”Au fost 195 voturi pentru, 110 împotrivă, mai era nevoie de opt voturi. Colegii de la UDMR au anunțat că nu vor vota. Și au lipsit din deputați. Se va discuta la Senat. Eu mă bucur foarte mult că trece deja de Parlament pentru că în felul ăsta se închide discuția despre ordonanță. Când este lege atunci poate fi atacată și la Curtea Constituțională”, a declarat premierul Victor Ponta, în urma respingerii OUG.
”Am văzut că cei de la PNL și PDL au transferat foarte mulți primari și consilieri. Nu înțeleg de ce în Parlament spun că sunt contra, iar în teritoriu folosesc această lege. E un gen de ipocrizie care nu cred că ține decât la cei foarte neinformați”, a precizat premierul.
Întrebat ce se va întâmpla dacă legea va fi respinsă, Ponta a afirmat că ”niciodată nu se întâmplă nimic”, precizând că cei care se vor muta la alte partide nu își vor pierde mandatul.
Camera Deputaților este prima cameră sesizată cu acest act normativ, Senatul fiind forul decizional.
Premierul Victor Ponta, care este și deputat, a participat la vot.
OUG 55/2014 este în vigoare din 2 septembrie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta permite aleșilor locali ca, într-un termen de 45 de zile, să își schimbe partidul fără a-și pierde mandatul.