Google a lansat primul smartphone care va rula pe platforma Android One, cu un preţ de 105 dolari

Google a lansat primul smartphone care va rula pe platforma Android One, cu un preţ de 105 dolari
Foto: theverge.com

Google a prezentat luni în India primul său smartphone care va rula pe noua platformă Android One, cu un preţ de pornire de 6.399 rupii (105 dolari).

Noul smarphone este menit să atragă noi consumatori într-o piaţă estimată să devină cea de a doua ca mărime după numărul de utilizatori de internet până în 2017.

Produs de Micromax Informatics, Karbonn Mobiles India şi Spice Mobility, telefonul mobil este echipat cu un procesor quad core MediaTek şi are un ecran de 4,5 inci, relatează Bloomberg.

Preţul relativ scăzut ar putea ajuta Google să-şi extindă baza de utilizatori în India, unde majoritatea consumatorilor accesează serviciile de internet prin intermediul telefoanelor mobile, în detrimentul calculatoarelor.

„Estimăm că India va deveni a doua cea mai mare piaţă de internet din lume până în 2017, şi totul mulţumită serviciilor de telefonie mobilă”, au declarat reprezentanţii Google.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`