Asociația pentru Implementarea Democrației a cerut CCR apobarea proiectului de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele Prepay

Asociația pentru Implementarea Democrației a cerut CCR apobarea proiectului de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele Prepay
Foto: evz.ro

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a cerut Curții Constituționale a României să aprobe proiectul de lege care vizează identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay, potrivit unui comunicat al AID.

În vederea analizării şi judecării sesizării formulate de Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi, AID a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere cu privire la susținerea și necesitatea adoptării acestui proiect de lege.

Dreptul la viaţă privată şi alte libertăţi fundamentale este un drept recunoscut de Constituţie tuturor cetăţenilor. Dar este evident că libertatea şi siguranţa cetăţenilor, pe de o parte, şi securitatea statului, pe de altă parte, nu pot fi separate pentru că cetăţenii unui stat nu se pot bucura de drepturile şi libertăţile lor dacă statul nu este capabil să le garanteze siguranţa şi securitatea. Chiar dacă introducerea obligativităţii declarării datelor nu este acceptată cu uşurinţă de toţi utilizatorii cartelelor prepay, consecinţele neadoptării unei astfel de reglementări pot afecta realizarea intereselor fundamentale ale statului şi garantarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor”, se arată în comunicatul AID.

Asociația susține că un stat democratic trebuie să asigure un grad ridicat de siguranță și securitate cetățenilor.

AID consideră că un stat democratic trebuie să asigure, în acelaşi timp cu  respectarea drepturilor fundamentale ale omului, şi un grad ridicat de siguranţă şi securitate a cetăţenilor săi. Astfel, este imperios necesar ca cetăţenii unui stat să ştie că statul îi poate apăra în situaţia în care sunt şantajaţi sau ameninţaţi, că instituţiile statului deţin instrumente suficient de puternice pentru a asigura un nivel scăzut al infracţionalităţii. Democraţia funcţionează numai în condiţiile în care cetăţenii au încredere în instituţiile statului, instituţii care trebuie să se afle în slujba cetăţenilor şi să vegheze la siguranţa şi securitatea acestora”, potrivit comunciatului.

Menţionăm că, aşa cum am subliniat şi în alte poziţii publice cu privire la acest subiect, introducerea obligativităţii ca utilizatorii de cartele telefonice prepay să îşi declare datele personale la achiziţionarea cartelei este extrem de importantă pentru reducerea unor infracţiuni deosebit de grave (şantaj, ameninţări, terorism, corupţie, trafic de influenţă etc.) care sunt, într-o măsură covârşitoare, realizate prin utilizarea de astfel de cartele – aproximativ 90% din infracţiunile privind crima organizată şi terorismul sunt săvârşite prin utilizarea de cartele prepay. Astfel de infracţiuni, produse sub protecţia anonimatului utilizatorilor de cartele prepay, lezează în mod direct drepturi ale persoanelor, precum dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, îngreunând sau chiar împiedicând rezolvarea cazurilor de către instituţiile competente”, mai arată AID.

De asemenea, AID este de părere că datele utilizatorilor de cartele SIM prepay reprezintă un instrument extrem de util în activităţile de prevenire, identificare şi cercetare a infractorilor.

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei consideră că, pentru instituţiile de aplicare a legii, datele utilizatorilor de cartele SIM prepay reprezintă un instrument extrem de util în activităţile de prevenire, identificare şi cercetare a infractorilor, care poate conduce la reducerea infracţionalităţii. Capacitatea de a accesa datele care fac obiectul discuţiei se poate dovedi a fi crucială în efortul autorităţilor competente de a deţine datele şi informaţiile necesare pentru aflarea adevărului cu privire la activităţi ale unor persoane suspecte, ale victimelor sau ale unor persoane vulnerabile, acest lucru realizându-se în condiţiile respectării prevederilor Convenţiei europene privind drepturile omului”, susține Asociația.

Implementarea anterioară de către alte ţări europene a unor astfel de prevederi privind înregistrarea datelor utilizatorilor de cartele prepay confirmă faptul că acest lucru se poate realiza în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt recunoscute prin instrumente internaţionale. Mai mult, dacă astfel de măsuri se pot aplica – şi se aplică deja – utilizatorilor abonaţi fără a se considera că se aduce atingere dreptului acestora la viaţă privată, apreciem că nu există nici un impediment ca măsura să se aplice şi utilizatorilor de cartele prepay, asigurându-se astfel un tratament egal şi nediscriminatoriu”, se precizează în același comunicat.

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei şi-a manifestat public în repetate rânduri sprijinul pentru proiectul de lege care vizează identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`