Șefa Serviciului de Ambulanță București: Fişa bolnavului va fi transmisă electronic din ambulanţă la Urgențe

Șefa Serviciului de Ambulanță București: Fişa bolnavului va fi transmisă electronic din ambulanţă la Urgențe

Fişa bolnavului va fi transmisă electronic din ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe, astfel încât atunci când salvarea ajunge la spital, medicii să fie pregătiţi să intervină rapid, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.

„Va fi un sistem care va ajuta mult bolnavii în stare critică. Doctorul Raed Arafat pune bazele unei fişe a pacientului transmisă în UPU. Noi (SABI – n.r.) am realizat împreună cu STS, până la un anumit nivel, un sistem de primire a fişei în ambulanţă. Încercăm să scurtăm timpul de alertare a echipajului şi, mai ales, timpul de ajungere la caz, apoi la spital. În final, fişa este primită în fomat electronic în ambulanţă, pe o tabletă, prin intermediul unui router, se completează cu alte date, iar în final aceeaşi fişă completată ajunge în UPU. Este o etapă la care se lucrează. Sperăm să fie funcţională cât mai curând”, a explicat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Potrivit managerului SABU, în prezent, în cazul unui pacient în stare critică, datele privind acesta sunt comunicate telefonic.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)