Surse: PSD nu va vota cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu

Surse: PSD nu va vota cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu

Parlamentarii PSD nu vor vota inițierea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, potrivit unor surse citate de site-ul stiripesurse.ro.

Subiectul a fost dezbătut luni în ședința senatorilor PSD, iar majoritatea senatorilor înclină să nu semneze cererea de suspendare formulată de Tăriceanu.

„Nimeni nu a spus ca vrea suspendarea. Pentru ce face, ar trebui suspendat, da, aici suntem de acord, dar oricum pleaca. De ce sa mobilizezi tot activul partidului sa-l dai jos prin suspendare, cand el oricum pleaca peste doua-trei luni? Daca mai avea un an de mandat, era altceva”, au declarat, pentru stiripesurse.ro, surse participante la ședința PSD.

„Tariceanu s-a grabit si acum trebuie sa imbracam frumos refuzul. Nu poti sa-l critici pe aliatul tau. Tariceanu a anuntat fara sprijinul PSD, e o chestiune de imagine personala”, au mai declarat sursele citate.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, deputatul PSD Florin Iordache a recunoscut că a avut loc ieri o discuție pe acest subiect, precizând că nu a fost luată o decizie pentru că nu s-au văzut care sunt încălcările constituționale de care președintele țării este acuzat.

„Am avut ieri o discuție. Așteptăm să vedem care sunt încălcările constituționale. Nu putem să semnăm așa fără să vedem materialul. Poate unii colegi vor semna, unii nu”, a afirmat deputatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`