Victor Ciorbea, despre migrația aleșilor locali: „Aproape în fiecare zi veți primi câte un răspuns, două” (VIDEO)

Victor Ciorbea, despre migrația aleșilor locali: „Aproape în fiecare zi veți primi câte un răspuns, două” (VIDEO)

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, încă nu are o părere despre OUG privind migrația aleșilor locali, deși documentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 2 septembrie.

Chestionat de jurnaliști cu privire la sesizările primite pe acest subiect, Ciorbea a răspuns: „Veți avea răspunsurile toate privind toate plângerile în cursul acestei săptămâni și la începutul săptămânii viitoare. Vom avea și o conferință de presă, să discutăm pe îndelete. Nu se va întârzia. Aproape în fiecare zi veți primi câte un răspuns, două, în legătură cu toate chestiunile spinoase pe care mi le-a pus pe tapet opoziția de la începerea mandatului și până azi”.

„Am luat şi vineri, de altfel şi joi unele decizii. S-a lucrat mult şi se lucrează, s-a lucrat mai întâi la documentare, dar acum se lucrează la redactare. Deci, vă voi prezenta soluţii şi motivarea”, a precizat Ciorbea.

Întrebat ce se va întâmpla cu primarii care au beneficiat deja de această ordonanță și au trecut la alte partide, Avocatul Poporului a replicat: „Vorbim în momentul respectiv, în momentul în care vine și motivarea mă întrebați ce vreți. Mass-media este pentru mine prima putere în state”.

Ordonanța de urgență care permite migrația aleșilor locali fără ca aceștia să își piardă mandatul timp de 45 de zile a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial. OUG a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută, intrând în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Președintele Traian Băsescu a făcut un apel față de Guvern pentru a nu emite această ordonanță de urgență în care lucrurile sunt ”grosier anticonstituționale”. (Detalii AICI)

Victor Ciorbea, despre migrația aleșilor locali

Urmăriți B1TV.ro și pe
`